2 noiembrie 2011
Ziua internaţională de rugăciune AMEC
I. EUROPA
Lăudaţi pe Domnul:
1. Pentru modul în care Dumnezeu ne-a purtat de grijă, ne-a protejat şi ne-a binecuvântat cu prezenţa Lui în lucrarea cu copiii.
2. Pentru cei 575 de lucrători şi cei peste 8.000 de voluntari care lucrează cu credincioşie în mijlocul copiilor din Europa.
3. Pentru toţi cei care au auzit Evanghelia şi au venit la Hristos în ultimul an.
4. Pentru toţi cei care au fost instruiţi prin diferite cursuri; în mod special pentru cei 100 de studenţi din Europa, care au participat la unul din cele 7 institute ţinute anul acesta.
5. Pentru cei care au început să lucreze cu misiunea AMEC cu normă întreagă şi evanghelizează copii.
6. Pentru campania binecuvântată de evanghelizare numită „Vestea Bună pentru România“. Într‑o săptămână, peste 100 de misionari de vară au ţinut evanghelizări în 43 de locuri în judeţul Constanţa, şi peste 2.000 de copii au participat la aceste programe.
Rugaţi-vă:
1. Pentru mai mulţi lucrători AMEC, ca această generaţie de copii să fie evanghelizată. În câteva ţări din Europa de Vest numărul lucrătorilor este foarte mic; rugaţi-vă în mod special ca Dumnezeu să pună pe inima mai multor bărbaţi să lucreze pentru El. În Europa Centrală avem nevoie de lucrători pentru Turcia, Croaţia, Albania şi Cipru.
2. Pentru înfiinţarea misiunii AMEC în Suedia, Bosnia şi Luxemburg. Încă nu avem în perspectivă niciun lucrător pentru Luxemburg şi Bosnia.
3. Pentru înregistrarea lucrării AMEC în Kosovo şi Turcia, două ţări musulmane.
4. Pentru ca Dumnezeu să-i ajute pe noii lucrători din Portugalia să-şi înceapă lucrarea acolo.
5. Pentru ca Domnul să călăuzească şi să poarte de grijă de banii necesari pentru realizarea proiectului de distribuire, anul viitor, a broşurii „Îl cunoşti pe acest Împărat?“ în fiecare casă din Islanda, şi pentru consolidarea copiilor prin Cursuri Biblice prin Corespondenţă.
6. Pentru ca o echipă de lucrători AMEC să evanghelizeze numărul mare de copii care locuiesc în zona Oslo/Norvegia.
7. Pentru fondurile necesare pentru tipărirea lecţiei „Madugu“ în limba kazacă.
8. Pentru ca AMEC să poată să înceapă în curând o lucrare locală în oraşul Osh în Kirghizstan, în urma cursului Predând Eficient Copiilor nivelul 1, care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie.
9. Pentru tinerii participanţi la cele 160 de tabere care au avut loc în această vară în Europa Centrală, ca ei să continue să înveţe despre viaţa creştină şi să-L urmeze pe Dumnezeu cu credincioşie.
10. Pentru ca mai multe şcoli din Europa Centrală să se deschidă pentru programe evanghelistice periodice, şi ca Domnul să lucreze ca manualele să fie rescrise, astfel încât ele să arate că Dumnezeu este Creatorul, şi Hristos este singurul Mântuitor.
11. Pentru ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune în planificarea mai multor institute în 2012 în limbi în care acestea se desfăşoară foarte rar, incluzând italiana, poloneza şi maghiara. Rugaţi-vă de asemenea ca Dumnezeu să aducă studenţii aleşi de El.
12. Pentru studenţii de la institutul rus care începe în noiembrie, ca ei să fie deschişi la înţelegerea chemării lui Dumnezeu după ce termină institutul; de asemenea, rugaţi-vă ca cei 15 studenţi, care au participat în această vară la prima parte a institutului în Georgia, să vină şi anul viitor, pentru terminarea cursului.
13. Pentru aceia care au fost instruiţi în cadrul diferitelor cursuri, să poată să evanghelizeze mulţi copii din ţara lor, şi ca în Europa de Est uşile pentru instruire să rămână deschise.
14. Pentru ca Domnul să facă posibil ca Letonia şi Georgia să aibă birouri naţionale, şi ca El să poarte de grijă fondurilor necesare pentru marea lucrare de renovare necesară la Centrul de Tabără din Belgia, şi pentru construirea celei de-a doua case în tabăra Bereg (Vestul Ucrainei).
15. Pentru lucrarea care se desfăşoară la Centrul AMEC European din Kilchzimmer, ca prin ceea ce facem să-L onorăm pe Dumnezeu şi să ajutăm la evanghelizarea copiilor din Europa. Rugaţi-vă în mod special ca să fie destui lucrători pentru menaj, gătit şi întreţinere, şi pentru susţinerea lor financiară.
16. Pentru dezvoltarea în continuare a site-ului Wondersurf.com în aproape 20 de limbi europene, şi pentru progresul în pregătirea noii părţi evanghelistice a acestui site.
17. Pentru ca Dumnezeu să dea înţelepciune şi putere directorului regional Gerd-Walter Buskies şi directorilor zonali – Sebastian şi Georgina Edelmann (Europa Centrală), Roy şi Ruth Harrison (Nord-Vestul Europei), Jakob şi Steffi Wiebe (Estul Europei) şi Henry şi Madeline Berry (Sud-Vestul Europei).
18. Pentru ca Dumnezeu să dea înţelepciune şi putere conducătorilor diferitelor departamente: Bogdan şi Agnieszka Bassara (multimedia), Russell şi Elizabeth Brooks (dezvoltare), Gary şi Claudia Cousins, Linda Corry şi Iris Brunotte (educaţie – Vestul, Centrul şi Estul Europei), Felix şi Diane Dürrenberger (Kilchzimmmer).
19. Pentru mântuirea mult mai multor copii din Europa „pentru a sluji de laudă slavei Sale“ (Efeseni 1:6).
II. AFRICA DE SUD / OCEANUL INDIAN
- Rugaţi-vă pentru rev. Frikand Amanda Janse van Rensburg, directorul regional.
- Îi mulţumim lui Dumnezeu că El a binecuvântat regiunea noastră aşa de mult în toate lucrurile. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru cei peste 1,5 milioane de copii care au auzit Evanghelia prin toate lucrările AMEC.
- Cereţi lui Dumnezeu protecţie şi siguranţă pentru toţi lucrătorii care lucrează în zone periculoase, în situaţii dificile.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să poarte de grijă de toate nevoile pentru cele două institute care vor avea loc în 2012. Rugaţi-vă să găsim un loc bun pentru institutul în limba franceză.
- Rugaţi-vă pentru dezvoltarea lucrării AMEC în ţările din zona noastră unde lucrarea AMEC este nou înfiinţată, şi ca la institutul de anul viitor să participe oamenii potriviţi.
- Rugaţi-vă pentru începerea lucrării AMEC în Mayotte. Rugaţi-vă să întâlnim oamenii potriviţi. Cereţi lui Dumnezeu ca bisericile să vadă şi să folosească posibilitatea de a evangheliza copiii din ţara lor.
- Rugaţi-vă să nu ne uităm la dificultăţi când răspândim Evanghelia în ţările musulmane, ci să vedem nevoia de acolo şi să facem tot ce putem pentru a evangheliza fiecare copil din regiune.
- Rugaţi-vă pentru toţi liderii noştri, ca să-şi asume responsabilitatea şi să facă ceea ce Dumnezeu i-a chemat să facă.
- Rugaţi-vă pentru sănătatea tuturor lucrătorilor noştri.
- Rugaţi-vă ca în toate să-I aducem glorie lui Dumnezeu.
III. AFRICA DE VEST
Lăudaţi pe Domnul:
- Pentru institutul din Senegal, cu 32 de studenţi din 8 ţări francofone. 22 dintre aceşti studenţi au început lucrarea cu normă întreagă în AMEC.
- Pentru bisericile din Coasta de Fildeş, care acum şi-au deschis uşile pentru instruire. Odată erau foarte închise faţă de AMEC.
- Pentru Conferinţa Naţională din Nigeria cu peste 800 de participanţi. Rugaţi-vă ca această conferinţă să aducă transformare în viaţa fiecăruia şi să întărească lucrarea AMEC în Nigeria.
Rugaţi-vă:
- Pentru Richard şi Rebecca Acquaye, directorii regionali.
- Ca la institutul de anul viitor din Camerun să participe 30-40 de studenţi.
- Ca toţi lucrătorii naţionali să-şi stabilească o strategie prin care să evanghelizeze mai mulţi copii.
- Pentru o maşină nouă pentru lucrarea din Mali.
- Pentru pregătirile pentru conferinţa regională din 2012, care se va ţine în Togo.
- Pentru institutul în limba engleză, care se va desfăşura în Bamenda (Camerun) în perioada iulie – septembrie 2012. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să trimită aici studenţi capabili. Rugaţi-vă ca un număr mare dintre cei care participă la curs să dorească să Îi slujească Domnului cu normă întreagă în AMEC. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să ne dea finanţele necesare pentru mulţi studenţi.
- Rugaţi-vă pentru adolescenţii care au fost instruiţi în Ghana, ca ei să primească din partea Domnului dorinţa să evanghelizeze şi să se implice în lucrare.
IV. Regiunea Asia Pacific
- Rugaţi-vă pentru rev. David şi Lara Ra, directorii regionali.
- Lăudaţi pe Domnul care a purtat de grijă ca lucrarea din Australia să continue, în ciuda piedicilor. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să mişte inima lucrătorilor naţionali să înceapă lucrarea AMEC în trei state; pentru o trezire condusă de Duhul Sfânt în inima lucrătorilor lui Dumnezeu, ca ei să fie convinşi de nevoia de a evangheliza copiii.
- Lăudat să fie Domnul pentru purtarea Lui de grijă în terminarea clădirii AMEC din Fiji. Rugaţi-vă pentru perioadele de instruire din viitor: orele de instruire săptămânale marţea, instruirea misionarilor tineri (9-13 ianuarie 2012) şi prima parte a institutului AMEC (iunie 2012).
- Rugaţi-vă pentru creşterea spirituală a copiilor mântuiţi din Hong-Cong; pentru sănătatea spirituală a tuturor membrilor personalului; pentru voluntari mai devotaţi lucrării „Spune o povestire“; ca mulţi copii să se înscrie la cursul on-line de creştere spirituală, care va fi lansat în curând.
- Rugaţi-vă pentru împlinirea scopului Indoneziei stabilit până în 2017 de a evangheliza 70 de milioane de copii, şi pentru planul de a începe lucrări AMEC de pionierat în 33 de provincii. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să pună pe inima mai multor oameni să evanghelizeze copiii.
- Lăudaţi pe Domnul pentru cele 100.000 de broşuri „Te întrebi: De ce?“, care au fost distribuite în Japonia după cutremur şi tsunami. Rugaţi-vă ca mesajul să ajungă la inima celor mari şi celor mici, şi ca mulţi să se întoarcă spre singurul Dumnezeu adevărat. Rugaţi-vă ca 50 de case din Osaka să-şi deschidă uşile pentru programe evanghelistice de Crăciun.
- Rugaţi-vă pentru strategii de a evangheliza mai mulţi copii prin expoziţia internaţională Expo 2012 Yeosu din Korea; pentru evanghelizarea a 400.000 de copii şi instruirea a 100.000 de învăţători.
V. REGIUNEA ORIENTUL MIJLOCIU
Lăudaţi pe Domnul:
- Pentru cele 18 ţări unde deja există lucrare AMEC, ca Dumnezeu să continue să deschidă uşi pentru evanghelizare.
- Pentru copiii care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu.
- Pentru cei 184 de lucrători şi 1.220 voluntari, şi pentru susţinerea lor.
- Pentru literatura care a fost tipărită şi traducerile în mai multe limbi.
Rugaţi-vă:
- Pentru rev. Vassilios şi Ilona Constantinidis, directorii regionali.
- Pentru Grupuri Vestea Bună în mai multe ţări.
- Pentru Şcoli Biblice de Vacanţă în zona Golfului.
- Pentru tipărirea de literatură în limba arabă.
- Pentru începerea lucrării AMEC în încă 10 ţări şi pentru resurse financiare pentru noii lucrători.
- Pentru desfăşurarea a trei institute anul viitor în India, Brazilia şi Sri Lanka, şi pentru studenţi şi viitori lucrători aleşi de Dumnezeu.
- Pentru pace în multe ţări din regiunea noastră şi pentru protecţia fizică, morală şi spirituală pentru toţi lucrătorii noştri.
VI. AMERICA DE NORD ŞI INSULELE CARAIBE
- Rugaţi-vă pentru Steve şi Kris Groome, directorii regionali şi pentru Myron şi Nita Tschetter, directorii asistenţi regionali.
- Rugaţi-vă pentru ore de instruire în 2012, care să se ţină în fiecare ţară în care dorim să începem lucrarea AMEC.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să ne conducă spre acele persoane care au dorinţa să slujească în comitete naţionale. Rugaţi-vă de asemenea ca să fim înţelepţi în a alege ce persoane să instruim pentru noile comitete din ţările unde, cu ajutorul Domnului, va începe lucrarea AMEC.
- Rugaţi-vă ca lucrările AMEC din regiune să dezvolte un program de rugăciune mai puternic.
- Rugaţi-vă pentru copiii din Bahamas, ca ei să-L primească pe Domnul Isus în viaţa lor în anii timpurii. Rugaţi-vă pentru finanţele necesare pentru cumpărarea unui teren sau a unei clădiri destul de mari în care să se poată desfăşura toate activităţile noastre.
- Rugaţi-vă ca mai mulţi copii din Haiti să audă Evanghelia şi să-L primească pe Hristos în viaţa lor. Rugaţi-vă că Dumnezeu să ne dea înţelepciune să ştim cum să consolidăm lucrarea.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să trimită lucrători pentru începerea lucrării în provinciile atlantice din Canada. Aceasta a fost dintotdeauna o zonă dificilă, şi are nevoie de oamenii potriviţi.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să pună în inima diferitelor persoane şi biserici să dorească să predea la programele „Grupul Vestea Bună după şcoală“, desfăşurate în SUA.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să cheme directori şi membri de comitet din SUA pentru a sluji acolo unde lucrarea de evanghelizare este mică sau inexistentă. Rugaţi-vă ca El să pună pe inima a sute de credincioşi să dorească să predea la grupuri şi să evanghelizeze copiii din vecinătatea lor, spunându-le despre dragostea lui Hristos.
- Rugaţi-vă pentru pregătirile AMEC pentru evanghelizarea naţională a familiei, care va avea loc în 2012 în Washington D.C. (16-28 iulie).
VII. REGIUNEA AMERICA LATINĂ
Lăudaţi pe Domnul:
- Pentru cei 1.669.070 de copii evanghelizaţi în America Latină în 2010, şi pentru cei 320 de lucrători cu jumătate de normă şi normă întreagă pe care îi avem în regiune.
- Pentru sosirea în America Latină a cărţilor „Cartea întrebărilor cu meditaţii“, care îi ajută pe copii să înceapă să-şi formeze un timp de părtăşie zilnic cu Domnul şi să crească în El.
- Că, în ciuda tuturor provocărilor din partea traficanţilor de droguri, peste 7.000 de copii au fost evanghelizaţi în aprilie în Guerrero/Morelos, Mexic prin proiectul numit „Tot ce are mai bun Guerrero şi Morelos sunt copiii“.
Rugaţi-vă:
- Pentru Abner şi Susan Pineda, directorii regionali.
- Pentru împlinirea scopului nostru din acest an de a evangheliza două milioane de copii.
- Pentru proiectul „Copiii din El Salvador au nevoie de Mântuitorul“, care se va desfăşura în perioada 18 ianuarie – 5 februarie 2012, prin care sperăm să evanghelizăm 20.000 de copii.
- Ca Dumnezeu să întărească conducerea din fiecare ţară din America Latină.
- Ca mai mulţi lucrători să aibă dorinţa şi curajul de a trăi prin credinţă, pentru a ajuta la evanghelizarea copiilor.
- Pentru institutul din 2012 pentru America Latină care se va desfăşura în Brazilia, ca Dumnezeu să trimită pe cei aleşi de El, şi pentru finanţele necesare.
- Pentru sănătatea lucrătorilor – în special în Guatemala.
- Ca Dumnezeu să dea fiecărui lider naţional înţelepciunea de a şti cum să facă mai bine lucrarea de evanghelizarea a copiilor, şi cum să lucreze cu adulţii.
- Pentru fondurile necesare pentru terminarea construcţiilor AMEC din Mexic, Guatemala, Republica Dominicană,Honduras, Bolivia şi Argentina.
- Pentru relaţiile dintre lucrători.
- Ca Dumnezeu să păstreze deschise uşile pentru predarea Evangheliei în şcolile publice din Brazilia, Republica Dominicană, Argentina, Nicaragua, Honduras şi Guatemala.
- Pentru comitete care să funcţioneze bine în fiecare ţară.
VIII. CARTIERUL GENERAL INTERNAŢIONAL DIN WARRENTON, SUA
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să-i dea înţelepciune şi călăuzire atât lui Reese Kaufmann, preşedintele CEF, cât şi personalului senior, care conduce lucrarea Child Evangelism Fellowhip.
- Rugaţi-vă ca Dumnezeu să dea înţelepciune şi unitate Comitetului de Conducere al lucrării Child Evangelism Fellowship.
- Rugaţi-vă pentru Harry Robinson, vicepreşedinte al Lucrărilor Internaţionale, ca Dumnezeu să-i dea înţelepciune, har şi putere în fiecare zi, şi o dependenţă crescândă faţă de Domnul, în viaţa şi lucrarea Lui.
- Rugaţi-vă pentru cele 32 de ţări în care dorim înfiinţarea lucrării AMEC – ca Dumnezeu să deschidă uşi şi noi să-L glorificăm în timp ce vedem înaintarea lucrării.
- Rugaţi-vă pentru înţelepciune în timp ce căutăm să dezvoltăm abordarea lucrării din punct de vedere al instruirii, echipării şi susţinerii. Rugaţi-vă ca acestea să conducă la un număr mai mare de copii evanghelizaţi şi la o lucrare mai eficientă.
- Rugaţi-vă în mod special pentru programul SPAN (susţine un lucrător naţional) – ca Dumnezeu să continue să poarte de grijă celor necesare pentru administrarea lui.
- Rugaţi-vă pentru unitate şi armonie în familia AMEC internaţională.